Florin Barbu, în vizită la o fermă de porci de 9,2 MILIOANE de euro: ,,90% din finanțare, de la ministerul Agriculturii”

Publicat: 06/09/2024, 11:47
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a vizitat vineri șantierul unei ferme de reproducție suine, aflată în construcție din satul Izvoru Frumos din județul Mehedinți. O investiție de 45 de milioane de lei (9,2 milioane de euro), bani proveniți în proporție de 90% de la Guvern.
Ministrul Agriculturii a menționat pe pagina sa de Facebook că: ,,Începem ziua la șantierul fermei de reproducție suine, aflată în construcție din satul Izvoru Frumos, comuna Burila Mare, județul Mehedinți. Investiția în valoare totală de peste 45 milioane de lei (9,2 milioane euro) constă în construcția de locuri noi de cazare în fermă de reproducție nouă, fiind realizată în cadrul Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, aprobat prin legea nr.195/2018.”

Florin Barbu a menționat în discuția cu fermerul că acesta a beneficiat de schema de ajutor de stat: ,,10% contribuție, 90% de la ministerul Agriculturii.”, iar fermierul la rândul său a declarat că: ,,9,2 milioane de euro e întregul proiect, 8,3 milioane e contribuția  Guvernului.”

Cât despre proiectul accesat, fermierul a spus că este vorba despre ,,1685 de scroafe. adică 45.000 de purcei, medie pe an.

Ministrul Florin Barbu i-a mai transmis fermierului că: ,,Să vă pregătiți și de următorul proiect, am discutat cu domnul prim-ministru, mai lansăm încă 60 de ferme integrate, 1500 de scroafe cu 40.000 locuri de îngrășare, proiectul va fi integrat. Pe lângă ajutorul de stat de 90% pe care l-am dat, venim și cu ajutor pe fonduri europene pentru popularea fermelor 70 cu 30 % este cofinanțarea, lansăm un nou proiect dacă sunteți interesați vă așteptăm să depuneți proiectul.

Toți banii care vor urma, că vorbim de porc, că vorbim de pasăre și partea de legumicultură să o dezvoltăm cu spații de depozitare, direcțiile agricole vor fi instituțiile cheie în România care vor gestiona aceste programe, a mai spus Barbu.

CITEȘTE ȘI:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce răspuns a dat Ion Țiriac la întrebarea dacă a primit pensia recalculată
Ce pensie primește un român, dacă a lucrat 16 ani cu carte de muncă și...
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de...
Motivul pentru care un american s-a mutat în țara noastră pentru a-și crește copiii: „România...
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la...
VIDEO Cum se rezolvă problema de matematică de clasa a IV-a care îi încuie pe...
Încă un divorț în familia lui Adrian Minune! Și-au spus ADIO, la doar două luni...
O româncă a scăpat de operație după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj...
O româncă diagnosticată cu o boală rară se plânge de medicii din Marea Britanie. "M-am săturat....
Atenție! Cum va fi vremea în decembrie 2024, ianuarie și februarie 2025
„Era lumina familiei” O fetiță de 6 ani a murit în mod tragic în timp...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Contractul de montare a radarelor fixe, semnat! Unde vor fi amplasate acestea
SUA acuză cinci ofiţeri ruşi pentru atacurile cibernetice din Ucraina
Astronomii se CUTREMURĂ: Un semn URIAȘ de întrebare, văzut în spațiul COSMIC!
Cutremur în TV. Demisie de răsunet la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Marea vedetă a...
Alina Sorescu, noi acuzații la adresa lui Alexandru Ciucu. Ce le-a interzis fetițelor
După Philipp Plein și Alex Bodi, focoasa Justyna Gradek se iubește cu o fostă ispită...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Adriana Simionescu a explicat ce se întâmplă, de fapt, între ea și soțul ei! Tânăra...
Ionel Ganea, fostul atacant al naționalei României, cercetat de polițiști după ce a bătut un...
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Ondulația misterioasă din galaxia Calea Lactee ar putea fi o coliziune străveche